Cea mai importantă funcție din Android P te ține departe de telefon

de: Daniel Ștefan
09 05. 2018

Android P este noul sistem de operare cu care se mândrește Google și are câteva funcții care ți-ar putea fi utile. Wind Down este cea care te trimite și pe tine și pe telefon la culcare, dar e mai mult decât pare.

În cadrul evenimentului Google I/O, reprezentanții companiei au anunțat care sunt noutățile cu care vine la pachet Android P și cum le-ar putea folosi utilizatorii în scop propriu pentru a le îmbunătăți stilul de viață.

De departe, cele mai interesante funcții disponibile sunt Snush și Wind Down, ambele cu rolul de a te ajuta să te deconectezi în mod natural de la telefon și a petrece mai mult timp în lumea reală.

Da, sună bizar că o companie din acest domeniu te îndeamnă să stai departe de gadgeturi, dar Google consideră că tehnologia trebuie folosită pentru a-ți simplifica viața cotidiană, nu să te facă dependent de gadgeturi.

Snush este o funcție care se folosește prin gesturi care activează altă funcție de care nu ești deloc străin: Do Not Disturb. E funcția aceea pe care o pornești când nu vrei să fii deranjat de notificări, apeluri și mesaje. Snush o activează instantaneu, fără să mai stai să o cauți prin setări și nici măcar în comenzile rapide. Android P mai are ceva nou integrat la acest capitol: vei putea să partajezi căror persoane le permiți să le auzi apelul sau mesajele.

Wind Down este tot o funcție Do Not Disturb, dar e concepută să te facă să lași telefonul deoparte și să te „întorci” în lumea reală. Wind Down e ideală seara, când se apropie ora de culcare, dar totuși nu-ți vine să lași telefonul pe masă.

Wind Down poate fi setată să se activeze la o anumită oră. Când vine acel moment, funcția începe să schimbe fundalul ecranului în nuanțe de gri, făcând afișajul tot mai greu de descifrat.

Rolul ei este să te determine să pui deoparte telefonul și e necesară în special persoanelor care sunt dependente de smartphone, de internet, ș.a.m.d. De ce nuanțe de gri? Studiile arată că un ecran luminos și foarte colorat stimulează creierul și-i captează mai mult atenția, chiar și atunci când e suprasolicitat. Ajungi să ai probleme dacă nu mai simți oboseala sau o înfrunți doar de dragul acelui ecran.

Wind Down își încetează activitatea tot în funcție de ora la care o setezi. Dimineața, după un somn binemeritat, ecranul va avea din nou culorile acelea atrăgătoare.